CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 565 / 2016
AVIZ
referitor la proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră
Analizând proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.107 din 06.06.2016,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:
1. Potrivit preambulului, adoptarea prezentului proiect de ordonanță de urgență este motivată, în principal, de faptul că Legea nr.265/2008 cuprinde dispoziții inaplicabile sau care îngreunează procesul de construire de drumuri noi prin neutilizarea fondurilor europene dedicate, creând probleme și în ceea ce privește punerea în aplicare a Directivei 2008/96/CE, care a fost transpunsă prin actul normativ de bază.
2. Referitor la măsurile propuse, în ceea ce privește desființarea profesiilor de inspector de siguranță rutieră și, respectiv, de auditor de evaluare de impact asupra siguranței rutiere, este de analizat dacă prin acestea nu sunt afectate drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, aducându-se atingere dreptului la muncă. Precizăm că, în cazul în care aceste drepturi și libertăți sunt afectate, devin incidente dispozițiile art.115 alin.(6) din Constituție, care prevăd în mod expres că Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție.
Menționăm și faptul că asupra acestui aspect a atras atenția și Ministerul Justiției prin adresa nr.2/45399 din 25.05.2016, atașată prezentului proiect.
3. Semnalăm că recent, prin Avizul nr.306 din 6 aprilie 2016, Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu observații și propuneri, o propunere legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.265/2008, transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.B74 din 10.03.2016, care conține multe intervenții asemănătoare cu cele propuse prin prezentul proiect.
4. Ca observație generală, întrucât intervențiile de modificare și completare sunt numeroase - 48 de puncte -, iar actul normativ de bază cuprinde 33 de articole, pentru respectarea prevederilor art.61 alin.(1) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ar fi fost necesară abrogarea în întregime a actului și înlocuirea acestuia cu o nouă reglementare.
5. Tot ca observație cu caracter general, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, în redactarea părților dispozitive ale punctelor subsumate art.I este necesar să se folosească următoarele modele:
Alineatul/Alineatele ... al/ale articolului ... se modifică și va/vor avea următorul cuprins:
La articolul ... alineatul (...), după litera ...) se introduce o nouă literă, lit. ...), cu următorul cuprins:
Alineatul/Alineatele ... al/ale articolului ... se abrogă
După alineatul (..) al articolului ... se introduce un nou alineat, alin. ..., cu următorul cuprins:
După alineatul (..) al articolului ... se introduc noi alineate, alin. (...) ( ), cu următorul cuprins:
La articolul ... alineatul (...), litera ...)/literele ) - ) se modifică și va/vor avea următorul cuprins:.
6. La titlu, este necesar ca termenul republicată să fie eliminat.
7. La partea introductivă a art.I, deoarece după republicarea din anul 2012, actul normativ de bază nu a mai suferit intervenții legislative, sintagma cu modificările și completările ulterioare se va elimina.
8. La pct.1 al art.1, referitor la norma propusă pentru art.1 alin.(5) lit.a), semnalăm că, potrivit prevederilor art.49 alin.(2) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare o enumerare distinctă, marcată cu o literă, nu poate cuprinde, la rândul ei, o altă enumerare și nici alineate noi. Reiterăm această observație pentru toate situațiile similare din proiect.
Semnalăm, de asemenea, și modul neunitar de evidențiere a enumerărilor existente în cadrul altei enumerări, folosindu-se când liniuțe, când marcarea cu ajutorul semnelor (i), (ii) (a se vedea ca exemplu art.4 lit.b propus la pct.7). Precizăm că marcarea cu liniuțe face dificilă utilizarea trimiterilor la respectivele dispoziții, precum și identificarea acestora în cazul intervențiilor legislative ulterioare.
9. La pct.3 al art.I, sugerăm reanalizarea definiției prevăzute la lit.a) a art.3, întrucât din redactarea propusă nu rezultă cu suficientă claritate ce anume se are în vedere prin introducerea precizării în trafic din finalul textului.
La lit.b), expresia (în) evaluarea trebuie înlocuită cu termenul evaluarea.
10. La pct.8, în cuprinsul normei propuse pentru alin.(3) al art.5, sintagma Anexei 3, punctul 3 la prezenta lege se va reda sub forma punctului 3 al anexei nr.3.
11. La pct.9, pentru un spor de rigoare normativă, în finalul alin.(6) al art.6, expresia prevăzute la art.4 trebuie înlocuită cu sintagma prevăzute la art.4 lit.a) și f).
12. La pct.12, în textul prevăzut pentru alin.(51) al art.8, pentru claritatea normei, propunem înlocuirea expresiei în baza declarației prevăzute la art.353 alin.(1) din Legea nr.200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, completată cu documentele prevăzute la alin.(3) lit.a) - c) de la același articol cu sintagma în condițiile art.353 alin.(1) și alin.(3) lit.a) - c) din Legea nr.200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.
13. Semnalăm că, întrucât textul preconizat pentru art.8 alin.(51), de la pct.12, nu vizează decât situația prestării ocazionale de servicii de audit de siguranță de către cetățenii altor state membre ale UE/SEE/Confederației Elvețiene, este necesară introducerea unei norme care să reglementeze situația prestării acelorași servicii ca activitate permanentă, de natură stabilă și continuă, în aceleași condiții cu cele stabilite de legislația statului membru de stabilire pentru resortisanții săi proprii, adică beneficiind de libertatea de stabilire, prevăzută la art.49 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
Semnalăm că excluderea cetățenilor UE/SEE/Confederației Elvețiene de la vocația exercitării profesiei auditor de siguranță rutieră, prin stabilire în România, constituie o discriminare pe motiv de cetățenie, prohibită de dreptul primar al Uniunii, mai precis de art.18 par.1 TFUE potrivit căruia, în domeniul de aplicare a tratatelor și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale pe care le prevede, se interzice orice discriminare exercitată pe motiv de cetățenie sau naționalitate - și de art.49 par.1 TFUE potrivit căruia, sunt interzise restricțiile privind libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii cu privire la resortisanții statelor membre stabiliți într-un alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor.
Prin urmare, pentru a evita o aplicare eronată a normelor adoptate la nivelul Uniunii Europene, ce ar putea conduce la declanșarea de către Comisia Europeană a unei proceduri de infringement împotriva României, este necesară completarea corespunzătoare a prevederilor legii.
14. Precizăm că părțile dispozitive ale pct.14 - 20 aduc multiple intervenții legislative asupra unui singur element structural din actul de bază, și anume, art.10. În vederea unei facile identificări a noii configurații, propunem modificarea integrală a articolului, urmând ca partea dispozitivă să fie reformulată, astfel:
Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:.
Ca urmare, punctele subsecvente se vor renumerota în mod corespunzător.
O situație similară se regăsește și la pct.21 și 22, ale căror părți dispozitive modifică aproape în totalitate art.11.
15. La actualul pct.19, în textul prevăzut pentru alin.(61) al art.10, pentru înlăturarea caracterului repetitiv, propunem eliminarea expresiei în urma notificării prevăzute la alin.(6).
16. La actualul pct.20, în textul prevăzut pentru alin.(7) al art.10, în acord cu norma de trimitere la alin.(61), expresia inspecție suplimentară trebuie înlocuită cu sintagma inspecție de siguranță rutieră suplimentară.
17. La actualul pct.21, în textul prevăzut pentru alin.(4) al art.11, pentru corectitudinea exprimării, sintagma mai mult de 30 zile trebuie redată sub forma mai mult de 30 de zile. Reiterăm observația și pentru pct.23, în textul propus pentru art.12 alin.(1).
18. La actualul pct.24, întrucât partea dispozitivă are în vedere modificarea doar a două alineate din cuprinsul art.13, forma abreviată Art.13 antepusă textului alin.(1), trebuie eliminată.
În textul prevăzut pentru alin.(1) al art.13, trimiterea trebuie făcută la art.10 alin.(61), și nu la art.10 alin.(6), întrucât alin.(6) nu se referă la inspecția de siguranță rutieră suplimentară.
19. La actualul pct.25, în textul propus pentru alin.(6) al art.13, întrucât se face referire la notificarea ARR, apreciem că trimiterea trebuie făcută la art.10 alin.(6), și nu la art.10 alin.(61).
20. La actualul pct.26, pentru asigurarea clarității art.14 alin.(1), propunem înlocuirea expresiei rapoartele respective cu o normă de trimitere la dispozițiile care reglementează acele rapoarte.
La alin.(3), expresia raportul de inspecție de siguranță rutieră la art.10 alin.(41) trebuie înlocuită cu sintagma raportul de inspecție de siguranță rutieră prevăzut la art.10 alin.(41).
Semnalăm că, pentru asigurarea unei reglementări complete, art.14 ar trebui să cuprindă și norma referitoare la posibilitatea contestării la instanța de contencios administrativ a actului prin care comisia soluționează contestația potrivit alin.(4). Precizăm că această posibilitate este prevăzută în mod expres în prezent în cuprinsul art.14 alin.(6). În aceste condiții, ar fi respectate dispozițiile constituționale referitoare la accesul liber la justiție, consacrat prin art.21 din Legea fundamentală.
21. La actualul pct.28, pentru unitate în redactarea actelor normative, termenul Art. din sintagma Art.10 alin.(61) și (62) se va reda cu inițială mică. Reiterăm această observație pentru toate situațiile similare din proiect.
22. La actualul pct.34, partea dispozitivă, în acord cu normele de tehnică legislativă, expresia literele a), b) și c) se va reda sub forma literele a)-c).
23. La actualul pct.35, norma propusă pentru art.23 lit.e) trebuie reanalizată, întrucât art.14 alin.(1) nu reglementează posibilitatea nerespectării recomandărilor din rapoartele de inspecție de siguranță rutieră în cazul în care se depun la comisie justificări scrise, așa cum rezultă din text.
24. La partea dispozitivă a actualului pct.38, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, expresia articolul 271 se va reda abreviat sub forma art.271.
25. La actualul pct.40, este necesară eliminarea parantezelor din cuprinsul textelor preconizate pentru lit.c) și d), întrucât normele de tehnică legislativă nu recomandă folosirea acestora. Reiterăm această observație pentru toate situațiile similare.
26. La actualul pct.41, în textul preconizat pentru lit.a), abrevierea etc. trebuie înlocuită cu expresia și altele asemenea, specifică enumerărilor.
27. La actualul pct.42, pentru precizia normei, sugerăm reformularea părții dispozitive, astfel:
La anexa 2 punctul 2, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:.
Reiterăm această observație și pentru pct.46.
28. La art.II alin.(2), pentru corectitudinea textului, expresia a prezentei ordonanțe trebuie înlocuită cu sintagma a prezentei ordonanțe de urgență, iar termenul Ocupațiilor trebuie redat cu inițială mică.
29. La art.IV, semnalăm că titlul corect al Legii nr.265/2008 este Lege privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.565/7.06.2016